O mamica fara frica

Muza acestei istorisiri este o veche si buna prietena din liceu cu care am avut surpriza sa ma intalnesc de curand chiar in Iasi, (ea locuind de ceva vreme in Timisoara). Nu mai tinusem legatura cu ea din timpul facultatii, iar bucuria revederii a fost cu atat mai mare cu cat am observat ca avea o “burtica cu ochi”. Pentru ca timpul a fost un bun aliat, a urmat o lunga conversatie in cadrul careia fiecare dintre noi a incercat sa concentreze cele mai importante evenimente petrecute de la ultima intalnire.

Revederea acestei persoane dragi, dar mai ales “burtica cu ochi” a avut un mare impact emotional asupra mea. Mi-a declansat o dorinta aprinsa de a cunoaste si a descoperi totul despre sarcina si copii. Mi-am dat seama ca aceasta etapa va urma mai devreme sau mai tarziu in viata mea si, prin urmare, e mai bine sa ma documentez despre ce presupune acest lucru. A fost ca un dus cu apa rece. O senzatie neplacuta mai intai, pentru ca am descoperit toate neplacerile si emotiile care te coplesesc pe parcursul acestei perioade, dar un sentiment de bine mai apoi, atunci cand mi-am focalizat atentia spre bucuria finala a aparitiei pe lume a copilului. Din dorinta de a-mi face cat mai bine temele, am ajuns sa citesc chiar si despre retete pentru copii si, in genere, despre tot ce inseamna o alimentatie sanatoasa pentru pitici.

Marturisesc ca au fost destule momente, in toata aceasta perioada de documentare, in care ma gandeam ca nu voi fi niciodata pregatita pentru nasterea unui copil. Ceea ce m-a determinat in continuare sa imi mentin dorinta au fost fara indoiala, marturisirile emotionante ale unor mamici implinite, dar mai ales nenumaratele poze si filmulete ale unor bebelusi adorabili. Am decis, asadar, ca atunci cand va veni acest moment sa fiu o mamica fara frica pentru a putea imbratisa cum se cuvine aceasta unica etapa din viata unei femei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *