Experti suntem cu totii…

Dar numai de pe margine. Sa argumentez de ce spun asta. Ieri, mare agitatie in fata asociatiei de proprietari de care apartin. Sub imboldul constiinciozitatii desavarsite ce ma caracterizeaza m-am dus sa-mi achit datoria la intretinere pentru luna precedenta chiar in ziua in care se afisase lista cu cheltuieli. Ca mine, alte cateva persoane stateau deja frumos asezate in rand. Si, pentru ca, unii dintre voi pot gasi acest lucru ca fiind incredibil si atipic pentru tara in care traim (cel putin pentru mine era un context nou), trebuie sa mentionez ca stituatia avea ceva specific si obisnuit: oamenii inaintau cu rapiditatea unui melc impiedicat.

In consecinta, toti acest oameni corecti si cu simtul datoriei, dimpreuna cu mine, fumegau mai ceva ca Etna in pragul une eruptii masive. Un simplu ghiont si lava ar fi fost azvarlita fara nici un regret catre cele doua casiere ale caror politete si chef de munca se pensionasera anticipat. Insa, cand s-o-mpartit norocul, ele nu fost-au la lucru, asa incat atentia celor aflati in rand (toti barbati, cu 2 exceptii) a fost directionata catre o domnita care ambala energic motorul pentru a executa o parcare laterala.

Ca actionati de o telecomanda, acestia s-au intors sa priveasca chinul stimatei care se procopsise instant cu cei mai acizi cunoscatori. Sfaturile si criticile pentru nefericita domnita nu mai conteneau: ba ca nu e buna distanta fata de celalalt autovehicul, ba unghiul, ba ca nu misca suficient de repede volanul si, cel mai solid dintre argumente: e femeie. Oricum, fiecare se voia un stiutor in problema, capabil de un diagnostic corect. Mai mult, induiosat de chinul soferitei, unul dintre cei randuiti se ofera sa-i parcheze masina, sigur fiind ca va fi desemnat eroul zilei si gestul sau va ramane in istorie. Dar, ce sa vezi? Nefericitul binevoitor nu a reusit decat sa starneasca rasul celor de fata. Degeaba s-a chinuit, masina nu a fost nicicum miscata de “priceperea” lui. Se instalase un raset si o voiosie generala.

Rosie la fata si biruita de situatie, domnita a decis sa parchez altundeva. Se saturase sa fie sursa de amuzament al celorlalti. Mai mult, de teama sa nu fie ridiculizat, amabilul domn a disparut si el din cadru cu pasi sprinteni si cu capul plecat.

Ca o ironie, imediat in urma lor, unul dintre cei ce-si aveau masina langa locul de parcare cu pricina s-a suit la volanul acesteia si a plecat…Pacat ca nu venise un pic mai devreme, ca expertul ar fi ramas macar cu aceasta eticheta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *