Cazare la Pensiunea Sami din Gura Humorului

Am fost cazati la Pensiunea Sami din Gura Humorului acum vreo saptamana pentru o noapte, si de atunci am primit 3 mesaje de la turistinfo.ro sa fac un review pensiunii. Ieri am avut un pic de timp liber, asa ca, hai sa povestesc din experienta mea sa vada si altii in ce se baga.

Am postat review-ul pe site si azi am intrat de curiozitate sa vad daca s-a publicat si sa vad ce are de zis proprietatul cu privire la review. Cand colo stupoare, comentariul mi-a fost trunchiat si ma mir ca dintr-unul negativ n-a iesit unul pozitiv.

Aveti mai jos ce s-a publicat si ce-am scris eu de fapt (noroc c-am salvat):

“Suportul de la hartia igienica nu era foarte bine prins, plus alte imperfectiuni prin baie. Pare c-au fost facute mai multe modificari si-au ramas urmele de la holsuruburi peste tot. Desi scrie ca primesc tichete de vacanta, atat telefonic, cat si la fata locului nu a vrut sa le primeasca ca era prea multa hartogaraie doar pentru o noapte. Restaurant: mancarea cat de cat ok, dar parca usor prea scumpa pentru pretul cerut si servicii. Cred c-am fost singura persoana care a cerut bon in ultimul deceniu, ca a dat chelnerita in balbaiala si s-a blocat. Nu s-a putut oferi pe loc ca doar seful opereaza casa de marcat si acesta nu era, asa ca la plecare mi-a taiat bon de cazare pentru 120 lei si inca 110 lei tot cazare. Probabil nu exista o alta casa si pentru bucatarie. Atunci am inteles de ce n-a vrut sa primeasca tichetele de vacanta, probabil totul era nedeclarat. S-a scuzat ca nu mi s-a dat bon pe loc cu faptul ca unii clienti doresc factura pe tot si n-ar mai fi putut sa faca acest lucru dupa. Un pic puerila explicatia, poate mergea la cineva care n-are vreo 12 ani de vanzari in spate, cu tot ce implica acest proces.”




Precum vedeti, fix partea mai interesanta a fost taiata. Se pare ca nu este interesant faptul ca pensiunile nu dau bon fiscal.

Mai pe lung ce este mai sus: Desi de la Voronet aveau un banner mare ca mai sunt doar 1.6 km pana la pensiune, la real, pe GPS erau de fapt vreo 4.6 km. N-am inteles de ce n-au scris ca-s de fapt mai multi km, daca n-as si avut GPS-ul in fata, m-as fi oprit probabil dupa vreo km doi si m-as fi intrebat daca nu am ratat-o cumva. Slava domnului ca avem tehnologia la indeamana. Am apreciat ca este parcarea mare, si chiar era foarte bine curatata, tinand cont ca ninsese binisor cu o zi inainte.

Ne-am cazat si-am luat camerele in primire. Camerele destul de spatioase si curate, cu mobilier destul de sanatos. La baie aveam suportul pentru hartie igienica care abia se tinea in doua holsuruburi si statea sa pice. Am numarat toate baia peste 10-12 gauri pentru holsuruburi, probabil au mai fost ceva renovari facute si alea erau urmele. Era scump niste kit de acoperire. Asa cum este peste tot, camerele nu sunt proiectate pentru copii mai mici, mobilier colturos, si chiar a reusit ficior-miu sa se impiedice de pragul de la baie si a dat cu arcada de marginea noptierei. S-a rezolvat cu niste gheata si n-au ramas urme.

Tot ficiorul, pentru ca nu poate sta o secunda pe loc, a varsat si niste apa pe cearsaf. Cand scoatem cearsaful sa-l punem la uscat, ditmai pata pe plapuma. Parca eram tipul din Hotel Impossible. Nu cred ca n-a vazut nimeni o pata de 30×30 cm, deci probabil a fost doar ignorata problema.

Unde sa mancam acum? De obicei mergeam la Casa Doamnei (unde ne si cazam, dar fusese totul rezervat), ca este mancare foarte buna, dar am zis totusi sa incercam restaurantul pensiunii sa nu ne plimbam inutil. Am comandat, am primit relativ rapid ciorba de vacuta si restul in vreo 10 minute. N-am sa inteleg niciodata de ce toate restaurantele clocotesc ciorbele inainte de a le aduce la client. Nu cred ca are nimeni nicio placere sa stea 10 minute sa sufle in ciorba, cand se poate aduce la o temperatura numai buna de consum. Am fost usor generos cand am zis ciorba, erau de fapt multe legume de toate dimensiunile, si 3 linguri de zeama clocotita, cu multa sare. Am suflat, ne-am oparit si intr-un final am dovedit-o. Mi-a placut ca aveau un meniu la subtirel (de obicei sunt stufoase si jumatate dintre preparate nu le pot face din diverse motive), dar preturile usor cam maricele pentru locul unde ne aflam. Cateva exemple: omleta 10 lei, 200 gr piept de pui 18.5 lei, cartofi taranesti cu bacon 10 lei, 200 gr pulpa de pui 18.5 lei, 3 felii de paine de casa 1.5 lei.




Am cerut nota de plata si ne-a adus o fituica scrisa de mana cu total la urma. Asa cum ma stiti, ma ia cu durere de cap cand vad note de plata scrise de mana. Am cerut bon bineinteles, si chelnerita a dat in balbaiala. S-a dus pana in bucatarie sa intrebe probabil ce facem cu nebunul, apoi a venit spasita si m-a intrebat: “Dar s-a intamplat ceva?”. Apoi a urmat un dialog halucinant:
Eu: Nu s-a intamplat nimic, am vrut doar un bon.
Ea: Pai nu se poate, ca nu este seful.
Eu: Si casa nu merge fara sefu?
Ea: Nu, doar el lucreaza cu casa.

Ok, i-am promis ca revin cand ajunge seful, ca doar nu ne grabeam nicaieri.

Am plecat la sanius si cand ne-am intors ne ia seful de pe scari. La ce camera stati, de astea.. Cand i-am zis camera, s-a luminat la față. Aaa, domnul cu bonul fiscal. Deja eram vedeta in toata pensiunea. A incercat s-o scoata pe chelnerita, dar nu si-a gasit persoana potrivita pentru aceste explicatii. Ca unii clienti prefera factura la finalul sejurului, ca daca imi dadea atunci bon, el n-ar mai fi putut sa-mi faca factura la urma, de astea. Si-a gasit cui sa povesteasca, unui om cu vreo 12 ani de vanzari si altor doua persoane cu experienta in contabilitate cumulata de vreo 25 ani. A ramas ca la urma sa facem calculul si sa-mi dea bon/factura pe tot.

Am primit bon a doua zi, 2 x 120 lei pentru cazare, si inca 1 x 110 lei pentru masă. Daca faceam o toxiinfectie alimentara, nu m-as fi putut adresa nimanui ca n-aveam dovada c-as fi mancat acolo. Important e ca s-a facturat suma totala pana la urma, ceea ce ma interesa. Mai multi bani de unde sa fure PSD-ul:)

Acum probabil n-ar fi aparut aceasta epopee a bonului fiscal daca cei de la turistinfo nu mi-ar fi cenzurat comentariul. Uite de asta e bun blogul:) Hai sa ne auzim de bine.

One thought on “Cazare la Pensiunea Sami din Gura Humorului

  1. eBogdan

    Am mers si eu acum multi ani la ei. Domnul patronache ne-a dat o bere de la bar expirata. Desi inchiriasem aproape toata pensiunea in scopul de a face o aniversare, probabil s-a gandit ca suntem pocaiti si o sa ascultam muzica fiecare la castile lui. Spre dimineata, strangea de pe mese, desi nu erau goale farfuriile si ne dadea volumul muzicii mai incet.

    Din acest motiv am mers doar atunci si atat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *