Despre trecerile de pietoni desfiintate din Iasi

A fost mare scandal zilele trecute cu cele 3 treceri de pietoni desfiintate in oras: cea din Tg Cucu, si cele doua din Nicolina, de la baza podului si de la Belvedere. Ca sa nu fie discutii, sunt pieton 5 zile pe saptamana si sofer in weekend.

Vai, da noi ce facem? Trebuie sa inconjuram cateva sute de metri sa trecem strada? La pietoni nu se gandeste nimeni? Au fost facute chiar si scenarii si calcule pentru Tg Cucu, cu cat trebuie sa inconjoare un pieton sa ajunga peste strada (vedeti mai jos):

trecere de pietoni tg cucu

Foto via Ziarul de Iasi

Stiti cat e de fapt de inconjurat? 150 metri!! In cazul trecerilor din Nicolina, e vorba de 53 metri pentru cea de pe Rozelor, respectiv 66 metri pentru cea de la Belvedere. Toti se pare ca uita ca vor circula fie cu masina personala, fie cu un mijloc de transport, iar daca niste treceri de pietoni desfiintate vor ajuta cu fluidizarea traficului, asa sa fie, nu am nimic impotriva.

Cam 80% din comentarii erau contra desfiintarii trecerii respective, ca mai degraba trebuia desfiintata cea de la tribunal, ca se va face o coada acolo, ca se va bloca toata intersectia. Toti facusera probabil studii de trafic si asa le-a dat lor. Trecand zilnic pe acolo cu tramvaiul, nu am remarcat sa fie blocaje deosebite, sau cel putin nu la proportiile catostrofale pe care le propovaduiau cei de mai sus in comentarii. Am vazut in schimb politia locala la trecerea de la tribunal, care ajutau si pietonii si masinile care veneau din podul de fier sa faca stanga. Destul de civilizat, zic eu.

Ce n-am mai vazut in schimb in Tg Cucu: pietoni care sa se arunce pe trecere sau care sa treaca haotic, la 4-5 secunde unul de altul. Era o trecere foarte lunga, dupa o statie de autobuz, cu vizilitate destul de scazuta pentru cei de pe benzile 2, 3 in momentul in care era un autobuz pe prima banda.

Singurii care au de pierdut cu adevarat, sunt afacerile de peste drum, cel cu cafea si cel care abia s-a deschis (sau urmeaza, nu-mi dau seama exact) cu omletele. In rest, ca pietoni, daca trebuie sa ajungi din Tg Cucu la ANOFM de exemplu, poti trece linistit pe la tribunal, iar de vrei sa ajungi la Hotel Indiana, poti merge pe la trecerea de la statia Bucegi. Nu sunt zeci de km de inconjurat, iar mersul pe jos face piciorul frumos, asa cum stiti deja.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *